InfoPrut: Vernisajul expoziţiei de fotografii “Basarabia Istorică – Cetatea Hotin şi Cetatea Albă”

Expoziţia de fotografii ,,Basarabia Istorică – Cetatea Hotin şi Cetatea Albă” a ajuns şi la Bucureşti, după ce timp de o lună, între 24 ianuarie şi 24 februarie, a fost găzduită de Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Republicii Moldova.

Fotografiile realizate de Valentin Eliseu (Cetatea Hotin) şi Iulia Modiga (Cetatea Albă) au fost expuse joi la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, iar la vernisaj au participat români de pe ambele maluri ale Prutului. În cadrul evenimentului moderat de organizatorul expoziţiei, directorul Institutului Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate dr. Mihai Nicolae, au luat cuvântul drd. Iulia Modiga, jurnalistul Dacian Dumitrescu, administratorul site-ului România Carnavalului şi care şi-a prezentat colecţia ,,Presa unionistă din Basarabia (1917-1918) Ziarele epocii”, dr. Vitalia Pavlicenco, reprezentantă a Consiliului Unirii, filologul Costel Bulgaru din Reni (Bugeac), Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni şi directorul general al Agenţiei de presă Romanian Global News, dr. Robert Stănciugel, jurnalistul George Damian şi drd. Florin Şandru, prim-vicepreşedintele Fundaţiei Culturale ,,Doina şi Ion Aldea-Teodorovici”. Totodată, la eveniment a participat şi un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, care a fost invitat să ia cuvântul.

Expoziţia de fotografii “Basarabia Istorică – Cetatea Hotin şi Cetatea Albă” are loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 200 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti între Imperiul Rus şi Poarta Otomană, în urma căruia Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus.

Photo Magazine: „Basarabia istorică – Cetatea Hotin şi Cetatea Albă”

Cu ocazia a 200 de ani de la anexarea Basarabiei, la  Clubul Țăranului se vernisează in 19 aprilie expoziţia de fotografie “Basarabia istorică – Cetatea Hotin şi Cetatea Albă”. Fotografiile sunt realizate de  Valentin Eliseu şi Iulia Modiga.

Iulia Modiga a absolvit programul de master Antropologie şi Dezvoltarea Comunitară din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti şi lucrează ca asistent-cercetător la Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Valentin Eliseu, de profesie grafician, este realizator de filme de desene animate şi director de animaţie. Cu o cariera de peste 30 de ani în cinematografie, a participat la realizarea a mai mult de 250 de filme de animatie clasica de scurt si lung-metraj.

Valentin Eliseu, autodefinit drept “fotograf din placere şi din întamplare” este de profesie grafician şi activeaza ca realizator de filme de desene animate şi director de animaţie. Cu o cariera de peste 30 de ani în cinematografie, a participat la realizarea a mai mult de 250 de filme de animatie clasica de scurt si lung metraj.

(Sursa: http://www.photomagazine.ro/%E2%80%9Ebasarabia-istorica-cetatea-hotin-si-cetatea-alba/)

Diaspora Live: Platforma Civica ,,ACTIUNEA 2012,, a donat mai multe carti unui liceu din Basarabia!

Platforma Civica “Actiunea 2012” prin asociatia “Faptă nu Vorbă ” a venit cu un lot de carte la Liceul Teoretic “Grigore Vieru” din comuna Iurceni din Basarabia. Cu această ocazie a fost organizat un careu la care au fost prezenţi elevii şi profesorii liceului si unde caţiva membri ai asociatiei au vorbit despre acţiunea respectiva, obiectivele ei şi bineînţeles despre importanţa cunoaşterii de carte în educarea unei naţiuni.

Acest lot de carte a fost binevenit în condiţiile în care săptămîna respectiva a fost dedicată carţii la liceul din Iurceni. Menţionăm că iniţiativa a plecat de la Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni care a achizitionat cartile urmare a unei donatii primite de la tineri basarabeni care lucreaza in Romania.

Vor urma si alte actiuni similare având ca obiectiv promovarea valorilor româneşti în stânga Prutului. Sunt vizate mai întâi de toate localitaţile mici unde lumea din păcate mai suferă de “efectul de seră” al doctrinelor comuniste şi moldoveniste.

(Sursa: http://diaspora.businesslive.ro/platforma-civica-actiunea-2012-a-donat-mai-multe-carti-unui-liceu-din-basarabia/)