Unimedia: Unioniștii au alcătuit o listă de solicitări pentru conducerea RM!

Participanții la Marșul Unirii au semnat un Memorandum în care au fost incluse solicitările acestei formațiuni civice.

Cea mai importantă doleanță a unioniștilor este cea prin care Președintelui, Guvernului și Parlamentului RM, li se cere să ia măsuri imperative pentru a garanta direcția europeană a Republicii Moldova. Aceste solicitări mai cuprind găsirea căii de rezolvare a conflictului transnistrean, inițierea procedurilor de modificare a Constituției, respectarea drepturilor minorităților la limbă și cultură precum și scoaterea PCRM în afara legii.

Potrivit comunicatului remis cu această ocazie, reprezentantul Platformei Civice “Acțiunea 2012” care a dat citire public revendicărilor, Irina Guțu, a declarat: “E timpul să oprim agonia în care se află statul Republica Moldova. Solicităm chestiuni de bun-simț, care nu mai suportă amânare dacă dorim să fim cu adevărat liberi”.

În același context, se menționează că „solicitările exprimate de miile de participanți de la Marșul Unirii de duminică trebuiesc îndeplinite până la sfârșitul anului, anunță Platforma Civică Acțiunea 2012″.

„Memorandumul a fost semnat de 8223 de persoane în timpul manifestațiilor unioniste de duminică și va fi depus săptămâna viitoare la Președinție, Guvern și Parlament. La depunere vor participa și membri al Consiliului Unirii, o altă platformă unionistă, înființată anul acesta” precizează liderii „Acțiunea 2012”. 11.000 de panglici tricolore au fost împărțite cu prilejul mitingului unionist care a avut loc duminică în Chișinău.

(Sursa: http://www.timpul.md/articol/unionitii-au-alcatuit-o-lista-de-solicitari-pentru-conducerea-rm-37174.html)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s