Elldor.info: Marsul Unionistilor: “Chisinau si Bucuresti, doua inimi romanesti!”

Platforma Civică “Acţiunea 2012″, Consiliul Unirii din ambele state româneşti şi Partidul Naţional Liberal de la Chişinău au organizat la 21 octombrie un marş pentru unirea Basarabiei cu România.
S-au strâns în Piaţa Victoriei între 2000 şi(optimist spus) 5000 de oameni, după diverse aprecieri. Majoritatea absolută erau tineri din ambele state româneşti.

Au cântat “Deşteaptă-te, române!”, au dansat Hora Unirii şi au scandat lozinci unioniste: “România, nu uita, Basarabia-i a ta!”, “Chişinău şi Bucureşti – Două inimi româneşti!”, “Trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, “Am fost odinioară o singură ţară!”.

Din Piaţa Victoriei au plecat pe Calea Victoriei spre Cercul Militar, pe la Piaţa Kogălniceanu, până la esplanada Operei. Erau îmbrăcaţi în culorile Tricolorului şi purtau drapele mici sau enorme. Unii veniseră însoţiţi de copii. Totul a fost ordonat şi civilizat, fără incidente.

Am remarcat prezenţa multor jurnalişti la acest miting, care priveau oarecum surprinşi la desfăşurarea evenimentului: nu se aşteptau să vină aşa de mulţi.

Printre demonstranţi, am remarcat două personalităţi remarcabile din rândurile românilor din afara României, deşi ei se comportă mai demn decât mulţi concetăţeni de-ai noştri.
Vitalia Pavlicenco este unicul lider politic de la Chişinău, care a introdus în programul partidului pe care îl conduce drept obiectiv strategic reîntregirea naţională.
Ea este preşedinta Partidului Naţional Liberal de la Chişinău.

Vitalia Pavlicenco: “Noi nu putem renunţa la mesajul unionist deschis”

– Cum vi se pare acest marş al unioniştilor?
– Înainte de revoluţia din 1989, mulţi afirmau că, de fapt, spiritul revoluţionar a pornit din Basarabia. Noi credem că, în 2012, când s-au împlinit două secole de ocupaţie ruso-sovietică a Basarabiei, am avut un an al demnităţii româneşti. Am organizat al nouălea marş al unioniştilor la Chişinău, Bălţi, Cahul şi Bucureşti. Aici, în capitala tuturor românilor, este un fel de corolar al acestor marşuri: au venit şi basarabeni din toate colţurile celui de-al doilea stat românesc ca să-şi exprime dorinţa de unificare a Republicii Moldova cu România. Pentru că ei sunt români, pentru că ei vor să fie lichidate consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop, pentru că vor să edifice împreună un stat unitar românesc puternic, pentru că au depus jurământ de credinţă statului unitar România. Ei vor să li se respecte dreptul la libera exprimare a idealului lor. Acest marş, organizat de platforma civică Acţiunea 2012, sprijinit de platforma Consiliul Unirii, în care s-a înscris şi Partidul Naţional Liberal din Republica Moldova. Este un marş care le arată guvernanţilor că a apărut o nouă generaţie care este sprijinită şi de oamenii mai în vârstă, care doreşte ca toţi românii să avem un viitor comun. Perioada în care la Chişinău au guvernat comuniştii ne-a mutilat sufletele. Acum putem reveni deschis la aspirţia noastră veche de reunificare. Aşa cum a făcut naţiunea germană.
– Cum apreciaţi proiectul de lege, care tinde să interzică unionismul, la grămadă cu simbolurile comuniste?
– Există acest pericol. Fracţiunea lui Igor Dodon va avea acelaşi comportament ca Partidul Comuniştilor. Împreună cu Partidul Democrat şi cu Partidul Liberal Democrat, ar putea să voteze această lege. Proiectul a fost adoptat deja de Guvern, fapt cu care s-a lăudat Dodon. Partidul Naţional Liberal are pe 24 octombrie ultima înfăţişare la Curtea Supremă de Justiţie, care se va pronunţa asupra noii forme a statutului PNL, unde este precizat ca obiectiv reunificarea cu România. Dacă vom câştiga, aşa cum am câştigat la Curtea de Apel, înseamnă că în Republica Moldova, se va putea vorbi oficial despre unire. În actuala Constituţie, există articolul 142, referitor la limitele revizuirii legii fundamentale. Acolo scrie: caracterul unitar, suveran şi independent al statului, precum şi neutralitatea lui permanentă pot fi revizuite prin referendum. Noi sperăm să nu se modifice Constituţia prin eliminarea acestui articol. Dacă manifestările unioniste vor fi tot mai puternice la Chişinău şi la Bucureşti, le vor tempera elanul anti-românilor şi anti-unioniştilor. Dacă totuşi, nu vor ţine seama de doleanţele noastre, vom ieşi în stradă şi mai mulţi. Noi vrem să ne manifestăm paşnic şi vom respinge abordările sovietice de închidere a gurii.
– Ce riscuri presupune un posibil referendum pentru aderarea la Uniunea Vamală şi la Uniunea Eurasiatică, promovate de Vladimir Putin?
– În ultimul timp, au apărut mai multe articole în presa rusă, unde se spune că viitorul nu include decât două variante: a) un război civil, prin care Rusia se va opune revenirii Transnistriei la Republica Moldova prin aderarea la UE; b) ruperea de Transnistria pentru a ne reuni cu România. Presiunile Kremlinului privind federalizarea Republicii Moldova vor grăbi demersurile unioniste şi aceste marşuri testează de fapt curajul românilor de a fi mobilizaţi, de a ieşi curajoşi în stradă. Ei văd unirea cu România drept cea mai scurtă cale de aderare la NATO şi la UE, pentru a scăpa de sfera de influenţă a Rusiei.
Am vorbit pe 26 septembrie cu factori europeni importanţi de la Bruxelles, care mi-au spus deschis că ei nu se vor mira dacă, în următorii ani, ne vom uni. Numai politicile oficiale nu includ deocamdată această versiune. Agenţia Stratfor arată că acest scenariu unionist se ia deja în calcul.
– Nici ruşii nu s-ar mira dacă ne-am uni. Numai Bucureştiul şi Chişinăul nu prea ştiu cum să procedeze într-o asemenea conjunctură când presiunea de jos în sus creşte.
– Liderilor din cele două state româneşti le convine perfect actuala situaţie. Ei pot fura liber averea publică, au posturi bine plătite şi consideră că unificarea ar fi o povară prea mare pentru ei. Însă, totul depinde de sufletul românesc. Dacă ei au suflet şi demnitate de români, nu pot să nu plece urechea la aceste marşuri care se pot amplifica. Deja, unele partide din România au un mesaj tot mai naţionalist: să ne amintim de mesajul Partidului Naţional Liberal la congresul de la Bucureşti, de declaraţia PDL, care nu exclude eventuala reîntregire naţională a celor două state româneşti, PSD şi-a creat structuri în Republica Moldova, unde există oameni cu vederi unioniste. Lucrurile se schimbă în bine, deşi există şi aici unele grupări mai reticente.
– E posibilă cooperarea între Partidul Naţional Liberal, condus de dumneavoastră, şi Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu?
– De când a fost exclus grupul naţional-liberal din Alianţa Moldova Noastră, în special după îndepărtarea lui Anatol Ţăranu şi a Vitaliei Pavlicenco, am purtat discuţii cu Partidul Liberal pentru a face o singură forţă liberală. Atunci nu s-a dorit. După 29 iulie 2009, PNL s-a retras din cursa electorală în favoarea partidelor politice cu şanse mai mari ca să-i dărâmăm pe comunişti. După care, când Partidul Liberal a intrat în Parlament, am cerut de mai multe ori să cooperăm. Partidul Liberal ne-a cerut să ne dizolvăm, să nu participăm la alegeri. Astfel, s-a pierdut şi majoritatea în Consiliul Municipal. S-au pierdut cele 4000 de voturi ale noastre, iar lor le mai trebuiau 300. În plus, fracţiunea liberală a intrat slăbită în Parlament. Ultima noastră propunere a fost să ne unificăm, să punem un preşedinte din Partidul Liberal, dar să ia de la PNL logo-ul şi săgeata. De ce? Pentru că noi pledăm pentru omogenizarea spaţiului politic. Noi putem coopera cu ei, dar să nu renunţăm la mesajul unionist deschis. Altfel, nu vom putea merge împreună. Mihai Ghimpu ne-a refuzat, iar cu Dorin Chirtoacă nu am discutat. Ei sunt inseparabili: ori amândoi buni, ori amândoi răi. Mă tem că varianta a doua este mai aproape de adevăr.

Vasile Tărâţeanu de la Cernăuţi, poet şi academician, este un vechi luptător pentru drepturile românilor din Ucraina:

“Nu mor caii când vor câinii…”

– Basarabeni sau bucovineni, toţi facem parte din Ţara Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Iar Bucovina nu e altceva decât Ţara de Sus a Moldovei. Acolo este şi fostul judeţ Hotin, care a făcut parte din Basarabia istorică.
Marşul unioniştilor mi-a creat o impresie extraordinară, înălţătoare şi dă, Doamne, ca visurile şi dorinţele acestor tineri să se îndeplinească şi ei să poată trăi cu toţii într-o ţară românească “dodoloaţă”. Poporul român merită să fie fericit şi să trăiască liber într-o ţară liberă şi bogată, aşa cum este şi frumoasă.
Manifestarea actuală este plină de energie sufletească, în comparaţie cu mitingurile din anii 1990. Viitorul este în mâinile tinerilor, ei vor conduce. Noi, cei mai în vârstă, nu putem decât să fim alături de ei, cu experienţa şi înţelepciunea noastră pentru a nu face anumite greşeli. Mă bucură că este aşa de mult tineret aici din toată România şi din Basarabia. Cred că este un pas înainte fiindcă viitorul aparţine tineretului. Ei vor conduce România de mâine. Şi dacă ei vor o ţară liberă şi frumoasă, unită, o vor avea, fiindcă Dumnezeu ascultă şi de popoarele lui.
– Maestre, ce fac românii din nordul Bucovinei, din sudul Basarabiei şi din Herţa în noul context politic din Ucraina?
– Se străduiesc să supravieţuiască în condiţii vitrege. Statul ucrainean promovează un dublu standard politic: una declară şi alta face. Declară drepturi pentru minorităţi, dar, în realitate, este o politică de deznaţionalizare şi asimilare naţională furibundă. Nu numai a românilor, dar şi a celorlalte minorităţi.
– Rada Supremă a adoptat totuşi o lege foarte generoasă pentru limbile vorbite în Ucraina…
– Legea cu privire la politica de stat în domeniul limbilor corespunde standardelor europene în domeniu.
– Chiar depăşeşte standardele europene. Este mai generoasă decât legislaţia din Franţa, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania, Serbia, care nu recunosc existenţa unor minorităţi naţionale importante.
– Aşa este. Aplicarea acestei legi este însă precară. Deşi administraţiile locale declară româna ca limbă regională, vom vedea dacă vor avea perseverenţa să aplice prevederile legii. Iar legea prevede dreptul de a folosi româna în justiţie, în învăţământ, administraţie, economie, în viaţa social-culturală. Însă nu trebuie să le cerem ucrainenilor să aplice legea limbii române. Noi trebuie s-o aplicăm. Ucrainenii au adoptat legea limbilor, au dat bine în faţa Europei şi a Americii, dar, desigur, ei ar vrea ca această lege, la fel ca alte legi, să nu se aplice. Fiecare român şi toţi trebuie să participăm la aplicarea legii pentru limba română, să nu-şi retragă copiii de la şcoala de limbă română, indiferent la ce presiuni ar fi supuşi.
– Legea cuprinde şi falsa dihotomie română versus limba moldovenească. Ce reacţii au fost în Ucraina faţă de această diversiune stalinistă din legea limbilor?
– Trebuie să întrebăm şi ce au făcut parlamentarii români atunci, când în Consiliul Europei, a fost recunoscută limba moldovenească, alături de limba română? Unde au fost ei? Făceau piaţa?Dormeau? De ce nu au intervenit, de ce nu au adus toate argumentele ştiinţifice şi politice necesare? De ce parlamentarii români nu au făcut front comun cu parlamentarii francezi, italieni, spanioli, germani, britanici şi cu alţii pentru a contracara acţiunile parlamentarilor ruşi, ucraineni, sîrbi, bulgari şi aşa mai departe? Nu au făcut nimic. Ucrainenii au continuat politica stalinistă de segregare a noastră în două popoare distincte: români şi moldoveni. Ei au avut ca argument şi documente europene. În Constituţia Republicii Moldova, limba de stat este moldoveneasca. Principalii vinovaţi rămân însă europarlamentarii români, care au dormit în Consiliul Europei.
Parlamentarul Ion Popescu a făcut tot posibilul ca această lege să fie adoptată. Era esenţial pentru noi. Chiar dacă unii spun că vorbesc limba moldovenească, ea tot română este. S-o numească moldovenească, dar s-o vorbească.
– Cum va arăta viitorul parlament ucrainean?
– Va fi destul de greu. Se duce o luptă deschisă, în care forţele extremiste ar putea avea câştig de cauză. Dacă vin la putere extremiştii ucraineni, vor anula această lege, ceea ce au solicitat deja. Toţi au cerut acest lucru, în afară de Partidul Regiunilor al preşedintele Viktor Ianukovici. El şi-a respectat promisiunea faţă de români.
Dar dacă nu putem să luăm ceea ce ni s-a dat, atunci cine mai este de vină? Ne rugăm să fie reales domnul Ion Popescu în Rada Supremă din partea românilor noştri. El este un politician foarte abil, metodic, are experienţă în Parlamentul Ucrainei. Este unul din cei mai buni specialişti în domeniul drepturilor minorităţilor naţionale. El nu este un Marko Bela sau un Laszlo Tokes, care să lupte contra ţării al cărei cetăţean este. S-a înarmat cu toate legile europene pentru a sprijini minorităţile naţionale din Ucraina. Chiar şi ruşii au necazuri în Ucraina, deşi nu pot admite că ar fi minoritari. Ei nu au renunţat la sentimentul de naţiune titluară imperială şi chiar reprezintă o forţă.
Mă bucur că aceşti tineri români ies în stradă pentru drepturile lor naţionale. Mai ales că, în România, a devenit o ruşine să-ţi ceri drepturile de patriot român. Au devenit europeni, numai nu români care să-şi iubească ţara, pământul, limba, istoria cultura. Eu cred că, după ce i-am văzut pe aceşti tineri, nu ne vom pierde. Nu mor caii când vor câinii…

*******
După 1990, am participat aproape la toate mitingurile organizate pentru revenirea Basarabiei, Herţei şi a nordului Bucovinei la România. Mai pe scurt, pentru anularea consecinţelor Pactului-Molotov-Ribbentrop. Veneau pe-atunci alături de noi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu… Intrau în cuşca de fier a lui Ilie Ilaşcu… Odată, au îngenuncheat în faţa Ambasadei Ruse şi au spus “Tatăl Nostru”…
Astăzi, l-am mai văzut doar pe domnul Liviu Petrina. Purta un drapel înalt. Ţărăniştii lui au uitat de acele vremuri. Tinerii basarabeni care erau în jurul lui par mai pragmatici, mai agresivi, în sensul bun al cuvântului.
Generaţia din aprilie 2009 nu mai bate mătănii în faţa Ambasadei Sovietice. Vrea să i se respecte drepturile şi demnitatea…
Iar înapoierea economică ar putea deveni picătura care să răstoarne paharul…

Viorel Patrichi

(Sursa: http://elldor.info/2012/10/marsul-unionistilor-chisinau-si-bucuresti-doua-inimi-romanesti/)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s