Alba 24: Steaguri de peste 12 metri şi 94 de torţe aprinse de 1 Decembrie, la Alba Iulia!

Sărbătoarea Zilei Naţionale a României la Alba Iulia cuprinde şi manifestări susţinute de organizaţii nonguvernamentale care pledează pentru unirea României cu Moldova. Sâmbătă, reprezentanţii Platformei Civice Acţiunea 2012, alături de studenţi basarabeni şi alte grupuri de iniţiativă vor amplasa steaguri imense la Poarta a III-a a Cetăţii şi vor aprinde 94 de torţe, în faţa Catedralei Ortodoxe.

După Ceremonialul schimbării Gărzii, la ora 11.50, 94 de steaguri imense de peste 12 m² fiecare vor fi amplasate la Poarta III a Cetății, iar la ora 18.00, în fața Catedralei Ortodoxe, cu ocazia împlinirii a celor 94 de ani de la Marea Unire, vor fi aprinse 94 de torțe.

La manifestări participă şi studenți basarabeni care învață la universitățile România și Asociația Suporterilor Români, în total fiind aşteptate să se reunească aproximativ 1.500 de persoane.

Momentele de imagine sunt finanțate în totalitate de către ONG-uri.

Acțiuni similare vor fi organizate și la Chișinău, unde sute de tineri vor desfășura cel mai mare tricolor românesc din istorie în fața clădirii Guvernului Republicii Moldova, tricolor ce va avea peste 1500 m².

(Sursa: http://alba24.ro/steaguri-de-peste-12-metri-si-94-de-torte-aprinse-de-1-decembrie-la-alba-iulia-148168.html)

Asii Romani: ONG-urile sprijina Cetatea Unirii!

Manifestările organizate de Ziua Naţională a României la Alba Iulia sunt în pericol de a nu mai avea strălucirea de altă dată din cauza disputei dintre autorităţile locale şi cele centrale, astfel organizaţiile cuprinse în Platforma Civică Acţiunea 2012 au decis să ajute programul din 1 Decembrie prin propria contribuţie.

Steaguri imense de peste 12 m² fiecare şi aprinderea celor 94 de torţe, simbol al celor 94 de ani de la realizarea Marii Uniri, vor fi momentele culminante din cadrul manifestărilor organizate de Platforma Civică Acţiunea 2012.

Astfel, imediat după Ceremonialul schimbării Gărzii (ora 11:50), la poarta III a Cetăţii, 94 de steaguri imense de peste 12 m² fiecare vor fi fluturate iar la ora 18:00, în faţa Catedralei Ortodoxe, cu ocazia împlinirii a celor 94 de ani de la Marea Unire, vor fi aprinse 94 de torţe. Realizarea acestor momente de imagine va fi finanţată în totalitate de către ONG-uri.

La manifestările organizate de către Platforma Civică Acţiunea 2012 se vor alătura atât studenţii basarabeni care învaţă la universităţile România, cât şi Asociaţia Suporterilor Români, cea mai nouă organizaţie aderentă la coaliţia unionistă. În total circa 1500 de persoane vor manifesta pentru unirea cu Basarabia.

Acţiuni similare vor fi organizate şi la Chişinău, unde sute de tineri vor desfăşura cel mai mare tricolor românesc din istorie în faţa clădirii Guvernului Republicii Modova, tricolor ce va avea peste 1500 m².

Platforma Civică “Acţiunea 2012” este o coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.

Platforma Civică Acţiunea 2012 30 noiembrie 2012

actiunea_2012

(Sursa: http://www.asiiromani.com/sens-giratoriu/14777-ong-urile-sprijin-cetatea-unirii.html)

InfoEst: ONG-urile sprijină Cetatea Unirii!

Manifestările organizate de Ziua Naţională a României la Alba Iulia sunt în pericol de a nu mai avea strălucirea de altă dată din cauza disputei dintre autoritățile locale și cele centrale, astfel organizațiile cuprinse în Platforma Civică Acțiunea 2012 au decis să ajute programul din 1 Decembrie prin propria contribuție.

Steaguri imense de peste 12 m²  fiecare și aprinderea celor 94 de torțe, simbol al celor 94 de ani de la realizarea Marii Uniri, vor fi momentele culminante din cadrul manifestărilor organizate de Platforma Civică Acțiunea 2012.

Astfel, imediat după Ceremonialul schimbării Gărzii (ora 11:50), la poarta III a Cetății, 94 de steaguri imense de peste 12 m² fiecare vor fi fluturate iar la ora 18:00, în fața Catedralei Ortodoxe, cu ocazia împlinirii a celor 94 de ani de la Marea Unire, vor fi aprinse 94 de torțe. Realizarea acestor momente de imagine va fi finanțată în totalitate de către ONG-uri.

La manifestările organizate de către Platforma Civică Acțiunea 2012 se vor alătura atât studenții basarabeni care învață la universitățile România, cât și Asociația Suporterilor Români, cea mai nouă organizație aderentă la coaliția unionistă. În total circa 1500 de persoane vor manifesta pentru unirea cu Basarabia.

Acțiuni similare vor fi organizate și la Chișinău, unde sute de tineri vor desfășura cel mai mare tricolor românesc din istorie în fața clădirii Guvernului Republicii Modova, tricolor ce va avea peste 1500 m².

(Sursa: http://www.infoest.ro/index.php?pn=2&idn=19323339)

Crai Nou: Deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu a semnat Pactul pentru Basarabia!

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a semnat, duminică, Pactul pentru Basarabia ca membru în Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova.

Potrivit parlamentarului sucevean, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, au propus tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie să semneze şi să îşi asume Pactul pentru Basarabia.

Ardeleanu a arătat că acest pact reprezintă un angajament şi un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti. Prevederile acestui pact sunt organizate în cinci mari capitole: asumarea publică, legislativ, economic, instituţional, educaţional.

“Am o relaţie specială cu spaţiul Basarabean şi voi include în programul meu pentru viitorul mandat de deputat susţinerea, în mod deosebit, a două din prevederile propuse în acest pact: crearea în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală şi socială a studenţilor şi elevilor barasarabeni aflaţi la studii în România şi regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra ataşamentul faţă de cultura, spiritualitatea şi valorile româneşti” a declarat deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, care candidează din partea ARD pentru un nou mandat pe Colegiul 1 Suceava.

(Sursa: http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=53845&format=html)

Monitorul de Suceava: Sanda-Maria Ardeleanu a semnat Pactul pentru Basarabia!

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, care candidează din partea ARD pentru un nou mandat, a semnat Pactul pentru Basarabia. Ardeleanu a anunţat că a semnat acest pact în calitate de membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.

Sanda-Maria Ardeleanu a explicat că organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova ca prioritate naţională, au propus tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie să semneze şi să îşi asume Pactul pentru Basarabia. Deputatul sucevean a arătat că acest pact reprezintă un angajament și un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti.

„Am o relaţie specială cu spaţiul basarabean şi voi include în programul meu pentru viitorul mandat de deputat susţinerea, în mod deosebit, a două din prevederile propuse în acest pact: crearea în cadrul Ministerului Educației și Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală și socială a studenților și elevilor basarabeni aflați la studii în România şi regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra atașamentul față de cultura, spiritualitatea și valorile românești”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.

(Sursa: http://www.monitorulsv.ro/Politic-local/2012-11-28/Sanda-Maria-Ardeleanu-a-semnat-Pactul-pentru-Basarabia)

Buna Ziua Iasi: PER Iasi a semnat un pact pentru Basarabia!

O parte a candidatilor ieseni ai Partidului Ecologist Roman (PER) au semnat un pact pentruBasarabiaConstantin Paslarucandidat la Camera Deputatilor pe colegiul Podu Iloaiei, Sebastian Tataru, candidat pe colegiul Dacia – Alexandru, alaturi de alti candidati, au semnat, in prezenta reprezentantului Actiunea Civica 2012, pactul respectiv. Platforma Civica Actiunea 2012 este o coalitie de peste 30 de organizatii nonguvernamentale care militeaza pentru unirea Romaniei si A Republicii Moldova. Organizatia reuneste circa 15.000 de voluntari de pe ambele maluri ale Prutului. “Pactul pentru Basarabia a fost adoptat public, de mii de oameni, în timpul manifestatiei pentru unirea Republicii Moldova cu Romania organizata la Bucuresti în data de 21 octombrie. El cuprinde nouasprezece puncte privitoare la asumarea publica a necesitatii reintregirii, îmbunatatirea cadrului legislativ, integrarea sistemului economic, servirea interesului national de catre institutiile statului, precum si prevederi speciale privind cultura si educatia romanilor”, au mentionat reprezentantii filialei iesene ai Partidului Ecologist.

Sebastian Tataru 1

(Sursa: http://www.bzi.ro/per-iasi-a-semnat-un-pact-pentru-basarabia-329701)

Amos News: Deputatul PDLM Sanda-Maria Ardeleanu a semnat Pactul pentru Basarabia!

Deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova(PLDM) Sanda-Maria Ardeleanu a semnat Pactul pentru Basarabia ca membru în Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.

Organizațiile și grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, au propus tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume Pactul pentru Basarabia.
Deputatul PDL  a declarat astăzi că acesta reprezintă un angajament și un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti. Prevederile acestui pact sunt organizate în patru mari capitole : asumarea publică, legislativ, economic, insituţional, educaţional.

“Am o relaţie specială cu spaţiul Basarabean şi voi include în programul meu pentru viitorul mandat de deputat susţinerea, în mod deosebit, a două din prevederile propuse în acest pact: crearea în cadrul Ministerului Educației și Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală și socială a studenților și elevilor barasarabeni aflați la studii în România şi regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra atașamentul față de cultura, spiritualitatea și valorile românești”, a spus parlamnetarul sucevean.

(Sursa: http://www.amosnews.ro/deputatul-pdlm-sanda-maria-ardeleanu-semnat-pactul-pentru-basarabia-2012-11-27)