Asii Romani: “O ora de istoria pentru Basarabia” la Timisoara!

Filiala Platformei Civice “Acțiunea 2012” din Timișoara va derula, în colaborare cu Liceul Vlad Țepeș, proiectul “O oră de istorie pentru Basarabia”. Evenimentul va avea loc la 1 aprilie, începând cu ora 9:00 în incinta Liceului Vlad Țepeș din Timișoara.

Proiectul “O oră pentru Basarabia” se va desfășura în peste 100 de instituții de învățământ din întreaga țară unde vor fi implicați peste 5000 de elevi și peste 150 de lectori voluntari. Scopul programului este de a educa tinerii cu privire la adevărul asupra problematicii Basarabiei, provincie românească care a ajuns să fie ruptă din corpul țării.

În cadrul evenimentului elevii vor participa la dezbateri și cursuri unde vor fi informați atât asupra istoriei comune a celor două state românești, asupra vieții și identității românești a cetățenilor de dincolo de Prut cât și asupra importanței implicării civice în construirea unui viitor comun a celor două state românești.

De asemenea, Platforma Civică “Acțiunea 2012” îndeamnă profesorii și elevii care doresc să beneficieze de acest program informativ și toți cei care vor să participe în calitate de voluntari în cadrul proiectelor de promovare a unității celor două state românești să contacteze organizatorii la adresa secretariat @ actiunea2012.ro

Platforma Civică Acţiunea 2012

basarabia_tricolor

(Sursa: http://www.asiiromani.com/sens-giratoriu/17478-o-ora-de-istorie-pentru-basarabia-si-la-timisoara.html)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s