Jurnal Online: Ora de istorie pentru Basarabia!

Peste 10 000 de elevi din toate județele României vor fi implicați în cadrul campaniei ,,O oră de istorie pentru Basarabia”, proiect desfășurat sub egida Platformei Civice Acțiunea 2012 și Centrului pentru Cultură, Istorie și Educație, în colaborare cu peste 120 de licee din țară.

Campania ,,O oră de istorie pentru Basarabia” se va desfășura în perioada 1-5 aprilie 2013, în timpul săptămânii “Să știi mai multe, să fii mai bun!” iar peste 300 de voluntari vor susține cursuri de informare asupra trecutului și prezentului provinciei românești Basarabia, dar și asupra realităților românilor de la Est de Prut, cu scopul de a sesiza necesitatea implicării active a tinerilor în procesul de readucere a Basarabiei acasă.

,,Vrem să promovăm mesajul “Basarabia e România” dincolo de înscrisurile pe care le vedem în toată România. E nevoie ca tinerii să fie corect informaţi, iar numărul mare de elevi participanţi confirmă interesul crescut al acestora faţă de soluţionarea greșelilor istoriei. Aducerea românilor basarabeni acasă este un act de care cu toţii suntem responsabil nominal, nu doar politicienii”, a declarat Marius Lulea, co-preşedintele Platformei Civice Acțiunea 2012.

Programul ,,O oră de istorie pentru Basarabia” a fost derulat cu succes anul trecut în fază-pilot în liceele din Botoșani, București și Suceava, astfel că, în acest an, va avea loc în toate județele României. În judeţul Bacău sunt incluse în proiect liceele Mihai Eminescu, Grigire Tabăcaru şi Spiru Haret din Moineşti.

29MAR2013-BACAU-ora istorie basarabia

(Sursa: http://www.jurnalonline.info/bacau/ora-de-istorie-pentru-basarabia/)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s